Un timp părinţii mei au locuit la Gătaia. Bandi făcea naveta la spitalul din Reşiţa. Se întâlneau des cu naşii mei. Ieşeau la pick-nick împreună. S-a nascut Andrei junior. Ii spuneam Ocsi.

Când Ocsi făcuse doi ani s-au mutat la Timişoara. Am locuit într-un apartament în centru, în palatul Loftler la ultimul etaj. La parter s-a deschis un lacto. Clădirea avea balcoane ornamentate cu capete de lei cu coama stufoasa. Avea curte interioara şi scările de acces se vedeau din curte. Primul cutremur de care imi amintesc a avut loc la Timişoara. Ne-am speriat cu toţii. Dimineaţă am constatat ca au căzut capetele leilor ornamentali. Noroc ca s-a produs noaptea şi nimeni nu se plimba pe trotuar. O alta sperietura a fost când Ocsi s-a pierdut printre picioarele oamenilor de pe trotuarul care ducea spre Catedrală. De atunci era fratele meu independent şi întreprinzător. Tata făcea cursuri pentru specializarea în stomatologie. După o gripă severă i-a fost afectat auzul. Nu mai auzea aproape deloc. Era o problemă să se înţeleagă cu bolnavii. Ca medic stomatolog era mai uşor. Când a finalizat cursurile şi examenele la facultatea de medicină din Timişoara s-a mutat cu familia la Băile Herculane , unde a deschis un cabinet stomatologic particular. Locuiau în două camere spaţioase şi o bucătărie mare în clădirea în care în prezent este sediul politiei din Băile Herculane, fată în fată cu parcul Vicol şi lângă Şcoala Generală. În aceeaşi clădire, în camerele centrale, locuia şi familia Bulgarov, maistru cofetar şi soţia lui Elisabeta (Erzsi) care lucra la grădiniţa din Herculane. Vara, când permitea vremea, scoteau mese şi scaune în curtea din spatele clădirii şi fiecare aducea bunătăţi, tăvi mari de lemn cu sandvişuri ornate foarte frumos, dulciuri şi răcoritoare făcute în casă. Era veselie multă. Se simţeau bine împreună toţi fiind cam de aceeaşi vârstă. Vara veneau nepoţii familiei Bulgarov, Viorica şi Mircea Iovănescu?, cu care ne jucam. Se zice ca Viorica ar fi soţia lui Mircea Lucescu.

La Herculane eu aveam 4 – 5 ani, iar fratele meu Ocsi 3- 4 ani. Mergeam la grădiniţa din Herculane în actuala casa Kurjatko Sala de mese era la intrarea din spate, după ce se urcau 7 – 8 scări cu balustrada. Din sala de mese se ajungea la bucătărie şi la cămară cat şi la WC. Sufrageria, mare, luminoasă, era sala de clasă şi pe dreapta din sala de mese se intra în dormitor. Grădiniţa era cu program prelungit. În fața casei era un castan comestibil şi doi meri şi un spaţiu mare de joacă pentru copii.

Aveam uniforme din bumbac albastru deschis cu eşarfe roşii la gat şi mergeam încolonaţi doi câte doi un kilometru până în centru, în parc unde cânta fanfara şi erau straturi cu multe flori.

Am fost colegi cu fraţii sanda şi Călin Horescu, surorile Pifu Violeta şi Angi, Licu Pinteanu şi sora sa Gabi, cu fraţii Butariu şi mulţi alţii. Imi aduc aminte de cana cu lapte cu cacao pe care o primeam la trezire după amiaza şi care avea caimac deasupra. Nu suport nici acum caimacul şi am strâmbat din nas şi tanti Erzsi mi-a dat o palmă după cap de s-a vărsat caimacul şi o bună parte din conţinutul cănii. am iertat-o dar amintirea e vie. Mai văd cu ochii minţii oliţele aliniate pe lângă perete, în dreptul WC ului. Din sala de clasă se ieşea spre stânga într-un hol care avea ieşire direct în curte şi o uşă care ducea la baie. Câteva scări porneau de la ieşire spre curte. Vara aveam ţinute de joacă, nişte cămăşuţe şi pantaloni scurţi bufanţi cu bretele. Li se spunea speel-hoseni.

Când am crescut am mers la Şcoala Generală la clasa I a. Am avut o doamnă învăţătoare tânără , frumoasă cu părul lung şi negru. Doamna învăţătoare era soţia directorului şcolii, domnul Gherman. Locuiau într-o anexă a şcolii în curtea şcolii în vecinătatea locuinţei noastre. Când a născut doamna, şi copilaşul avea câteva luni, am fost solicitată să stau cu copilul. Concediul de maternitate era foarte scurt şi tinerii părinţi încercau să se descurce cum puteau căci în localitate nu era creşa pe vremea aceea. În anul în care intram în clasa a III a au fost eliberaţi bunicii din bărăgan. Pentru că nu mai aveau unde să se întoarcă la vechea fermă care a fost luată de IAS, străbunica Ida, bunicul Mihai şi bunica Ella și unchiul Erno fratele mamei au venit să stea cu noi la Herculane. Brusc familia s-a mărit, eram opt persoane şi la un moment dat am fost vizitaţi şi de bunica din partea tatălui, venită de la Budapesta.

Aveam şi o poză pe scări cu bunica, străbunica şi eu pe tricicletă. Grădiniţa s-a mutat lângă terenul de fotbal şi lângă spălătoria oraşului, într-un spaţiu mai generos. Tata având familie numeroasă a primit locuinţă în fosta grădiniţă, fapt pentru care a fost invidiat până la sfârşitul vieţii şi mult după aceea.

În 22 octombrie 1957 s-a născut fratele mai mic, Zoltan. Ii ziceam Zoli. Locuinţa nouă pentru noi avea curte spre răul Cerna şi o gradină mică pentru legume, care se învecina cu sera de flori. Mamei ii plăcea să umble desculţă în pământul reavăn. Erno a adus cu el unelte de tâmplărie şi a făcut un atelier cu două compartimente. Bunicul Mihai avea trei stupi şi instrumentele de albinărit, ramele, iasca pentru afumat, şi tot ce era necesar pentru stupărit le inea în al doilea compartiment al atelierului. Tot acolo stătea un scaun dentar din piele bej cu dispozitiv de urcat – coborât şi un dulap alb cu geamuri pentru instrumentar și medicamente. Tata a avut cabinet stomatologic particular la Reşiţa şi Timişoara. La Herculane mai făcea mici intervenţii, extracţii pentru oamenii de pe valea Cernii, care auziseră de el şi îl căutau.

Fierbea acele şi instrumentarul şi înainte de extracţie ardea în flacără cleştii şi instrumentarul necesar operaţiei. Le aşeza foarte încet şi făcea ritualul cu mare seriozitate încât cel care asista era pierit de frică. În timpul procedurii mama ţinea capul pacientului nemişcat. Și eu am rămas fără câteva măsele în felul acesta.

La şcoala generală mergeam pe lângă șosea pe aleea de castani de pe strada Trandafirilor, pe lângă gardul serei de flori.

La seră aveau straturi lungi de tuberoze parfumate, trandafiri multicolori, flori pentru pavoazarea staţiunii. Nenea Costa se îngrijea de seră. Cu soţia Ileana îşi construiseră o casă familială deasupra cimitirului din Herculane. Nenea Costa ne însoţea prin sere şi ne arăta ciudăţeniile florale. In sere era cald şi erau primule, cinerarii, bumbuşori, petunii, trandafiri, crăiţe şi begonii pitice de toate culorile, urzicuţe, crizanteme şi plante exotice ca palmieri şi bananieri. Aveau şi mimoze care îşi strângeau frunzele la fiecare atingere. În parcul din centrul staţiunii se realizau aranjamente florale ingenioase.

Au făcut un ceas din flori. In parc erau bănci vopsite în alb şi meri japonezi, duzi decorativi, magnolii albe şi roz şi un copac uriaş pe nume Wellington ia Gigantea.

Când eram în clasa a V au venit de la conducerea şcolii şi ne-au împărţit în două grupe. Una din grupe urma sa continue cu limba rusă şi cealaltă să treacă pe limba franceză. am nimerit in grupa de limba franceza. La rusă făceam alfabetul şi ajunsesem la o litera cu care începea cuvântul Friptura. Prietenul meu, Fănel, a rămas la grupa de rusă. Am învăţat bine le scoală. Aveam mereu premiu. Când am terminat clasa a VIII a s-a pus problema de mers la liceu. În Herculane nu era liceu. Mehadia, Orşova, Turnu Severin, Timişoara erau ca opţiuni posibile. Prietenul din şcoala generală a mers la Turnu Severin, iar eu am fost dată la Timişoara la internat, la fosta Carmen Silva care a devenit Eftimie Murgu. După un an doi a venit şi Ocsi la liceu industrial. Dirigintele lui a fost Domnul Popiști, care locuia în blocul construit peste Cerna. Ocsi nu a fost chiar “ușa de biserică”. A făcut toate trăsnăile posibile şi imposibile. Era pasionat de drumeţii. Cunoştea toate traseele din Herculane, Coronini, Crucea albă, Izvorul Jilărău, Izvorul Munk, Grota Haiducilor, Tatartzi, puncte de belvedere. Cel mai des mergea pe Domogled unde traseul era pentru alpinişti încercaţi. Era un împătimit al drumeţiilor şi urmărea poveşti cu comori îngropate. Despre un tip al cărui nume începea cu litera Z se spunea că a îngropat o comoară. A lăsat însărcinată o colegă mai mică. Aceasta a pierdut sarcina. A făcut multe nefăcute. Mama era exasperată. Într-o noapte a plecat în pijama, făcând pe somnambulul şi l-au găsit dimineaţa la o familie care avea o fată în blocul în care locuia tehnicianul veterinar Domnul Bătăiosu.

De la scoală mereu veneau plângeri despre conduita băiatului doctorului Kurjatko. În 1977, Andrei Kurjatko junior s-a îndrăgostit de Simona, o fată frumoasă din Lugoj. S-a născut fiica lor Andreea apoi la scurt timp un băiat Patrick. În 1975 l-am vizitat la Bucureşti. Era la şcoala de bucătari de la Hotel Parc.

Nelu făcea armata după facultate la TR (termen redus). Am avut o camera la Hotel Parc unde făcea practica fratele meu Ocsi. Ne-a povestit lucruri comice de la scoală. Un coleg a spălat bine, cu apă fiartă, o salată verde fragedă şi a ieşit o leşinătură.

Atestatul de bucătar era o limba internaţională,, Toată lumea trebuie să mănânce,, A pregătit pas cu pas evadarea din lagărul socialist. A fost la mare unde a lucrat şi a înotat. Şi-a perfecţionat abilităţile de înotător în vederea marii evadări. Eram în vacanţa de vară cu Irina mică la bunici când îl căuta poliţia şi securitatea. Enervată, le-am spus că pot pleca liniştiţi că îi anunţ eu când apare fratele meu. Au plecat neîncrezători. Am jucat la cacialma. A stat un timp în peşterile din Clisura Dunării şi într-o noapte fără lună a trecut Dunărea cu actele într-o pungă de nailon fixată pe cap. A avut noroc. În orice moment putea sa fie împuscat de grănicerii sârbi sau români. A ajuns în lagăr la austrieci, de unde Ildiko sora tatei a reuşit să dovedească prin acte, că este de origine germană după Wawrick Johanna o ruda mai îndepărtată. A primit azil în Germania şi apoi cetăţenie. Simone a stat cu copii la bunici şi l-a urmat în Germania pentru reîntregirea familiei. Si Simona avea origini nemţeşti, fiind şvăboaică din Banat. Acolo, în Germania li s-a născut al treilea copil, un băiat Thomas. Magda aştepta cu sufletul la gură veşti despre ei. Se bucura când primea poze color de la aniversările celor mici pentru care Ocsi făcea torturi magnifice. La München au deschis o firmă de catering cu un mic restaurant, care în scurt timp a devenit renumit. Le mergea destul de bine, dar era mult de muncă. Era asociat cu Patrick fiul mai mare care avea atestat în domeniu. În 1997 am mers în Franţa cu ocazia înfrăţirii cu Comunitatea de Comune din Lessay, Normandia. Am trecut prin München şi la staţia Vatterstatten de unde ne-a luat. Am stat doua ore la el. Ne-a făcut grătar la un grătar electric si am povestit foarte mult. Vecinii au spus că niciodată nu l-au auzit pe Ocsi vorbind atât de mult. În graba plecării ne-am uitat geanta cu proviziile pentru drum acasă. El ne-a pregătit o geantă specială de voiaj cu farfurii, tacâmuri pahare şi alimente pentru drum. O folosim şi acum şi îl pomenim pe fratele meu Ocsi.